Monday, October 22, 2007
astept meteoritul, astept schimbarea la fata a acestui Pamant, iar daca altfel nu se poate atunci sa moara de-odata si sa renasca
pe ce lume traim?
nu pot sa simt in fiecare zi decat ca sunt inca o unealta a consumului ca toate celalalte alaturi de care ma inghesui dimineata in tramvai sau metrou
ne e teama ca va veni un mare cataclism si ne va pune capat zilelor si totusi ramanem orbi la zilele moarte pe care ni le purtam inhamate la speranta unui viitor de mult apus, un viitor pe care l-am ucis singuri
un viitor cu batrani aparuti inca de la varsta de 25 de ani, oameni in varsta care ajung la senilitate sarind peste perioada intelepciunii
ficate imbolnavite de medicamente si creiere maniputale de nevoia marilor forte economice de a detine puterea
suflete zdrobite si recanalizate catre o robotizare globala
ne-am pierdut puterea de a mai comunica, nu mai stim sa ne folosim cuvintele limbii noastre nationale, imbratisam cu ardoare limbajul unei vieti virtuale
e atat de simplu sa spui "focuseazate pe ceva anume" in loc de a spune "gaseste-ti vocatia si persevereaza"; e mult mai rapid sa spui "share-uieste-ti povestile" decat sa faci un efort de memorie si un exercitiu de dictie si sa rostesti "impartaseste-ti alaturi de noi povestile"; e atat de simplu si la indemana oricui sa spui un simplu si elegant "hey" decat sa indrugi in schimbul lui "buna! ceeee mai faci? ce bine imi pare sa terevad!"
si toate formulele astea poarta ca scuza "eficienta in comunicare", au ca pretext "profesionalismul" in comunicare, cand defapt nu comunicam ci doar trasam niste directii sau mai bine spus directive
imi ramane senzatia ca nu suntem decat o sleahta de maimute care s-au uitat prea mult la televizor , de precum ii sta in caracter unei maimute , ne-am apucat sa imitam scene: scena unei femei de cariera, purtatoarea titlului de "femeie puternica", scena barbatului realizat care isi poarta cu resemnare chelia la 29 de ani, durerile de ficat de fiecare dimineata, grijile platilor care au ajuns la data de scadenta cu cateva zile inainte sau dupa salariu
e cumplita si inspaimantatoare toata aceasta resemnare, ne asezam frumos in trafic zi de zi, fiecare dupa statutul social, si ne repetam frumos traiul de la o zi la alta
ce oameni cuminti suntem noi !
ne invatam trupurile sa zaca inainte de a ajunge la batranete, e o mare imbulzeala in fata scarilor rulante si gasim ca scuza "nevoia si dreptul la confort"
eu ne urez o imbatranire frumoasa cat mai prematura cu putinta asfel incat sa avem sansa sa ne odihnim mintile si sa ne facem putina ordine in toate cele si cel mai hazliu este ca nici problema timpului ca dimensiune nu ne mai framanta, e de asjuns sa stim ca suntem in intarziere si astfel e rezolvata si problema timpului...
e cumplit dragilor !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu