joi, 16 septembrie 2010

reconstituire 3

Monday, October 22, 2007

greata


Astept... astept... astept...

astept meteoritul, astept schimbarea la fata a acestui Pamant, iar daca altfel nu se poate atunci sa moara de-odata si sa renasca

pe ce lume traim?

nu pot sa simt in fiecare zi decat ca sunt inca o unealta a consumului ca toate celalalte alaturi de care ma inghesui dimineata in tramvai sau metrou

ne e teama ca va veni un mare cataclism si ne va pune capat zilelor si totusi ramanem orbi la zilele moarte pe care ni le purtam inhamate la speranta unui viitor de mult apus, un viitor pe care l-am ucis singuri

un viitor cu batrani aparuti inca de la varsta de 25 de ani, oameni in varsta care ajung la senilitate sarind peste perioada intelepciunii

ficate imbolnavite de medicamente si creiere maniputale de nevoia marilor forte economice de a detine puterea

suflete zdrobite si recanalizate catre o robotizare globala

ne-am pierdut puterea de a mai comunica, nu mai stim sa ne folosim cuvintele limbii noastre nationale, imbratisam cu ardoare limbajul unei vieti virtuale

e atat de simplu sa spui "focuseazate pe ceva anume" in loc de a spune "gaseste-ti vocatia si persevereaza"; e mult mai rapid sa spui "share-uieste-ti povestile" decat sa faci un efort de memorie si un exercitiu de dictie si sa rostesti "impartaseste-ti alaturi de noi povestile"; e atat de simplu si la indemana oricui sa spui un simplu si elegant "hey" decat sa indrugi in schimbul lui "buna! ceeee mai faci? ce bine imi pare sa terevad!"

si toate formulele astea poarta ca scuza "eficienta in comunicare", au ca pretext "profesionalismul" in comunicare, cand defapt nu comunicam ci doar trasam niste directii sau mai bine spus directive

imi ramane senzatia ca nu suntem decat o sleahta de maimute care s-au uitat prea mult la televizor , de precum ii sta in caracter unei maimute , ne-am apucat sa imitam scene: scena unei femei de cariera, purtatoarea titlului de "femeie puternica", scena barbatului realizat care isi poarta cu resemnare chelia la 29 de ani, durerile de ficat de fiecare dimineata, grijile platilor care au ajuns la data de scadenta cu cateva zile inainte sau dupa salariu

e cumplita si inspaimantatoare toata aceasta resemnare, ne asezam frumos in trafic zi de zi, fiecare dupa statutul social, si ne repetam frumos traiul de la o zi la alta

ce oameni cuminti suntem noi !

ne invatam trupurile sa zaca inainte de a ajunge la batranete, e o mare imbulzeala in fata scarilor rulante si gasim ca scuza "nevoia si dreptul la confort"

eu ne urez o imbatranire frumoasa cat mai prematura cu putinta asfel incat sa avem sansa sa ne odihnim mintile si sa ne facem putina ordine in toate cele si cel mai hazliu este ca nici problema timpului ca dimensiune nu ne mai framanta, e de asjuns sa stim ca suntem in intarziere si astfel e rezolvata si problema timpului...

e cumplit dragilor !

reconstituire 2


Tuesday, November 14, 2006

dialog pe urmele mele ...













iz:
asta e chiar frumoasa
liz: mai putin partea de final
liz: dar sa stii ca e chiar frumoasa
liz: simti asa dimineata de duminica cum iti bate in geam cu violenta
liz: lumina aia de iulie
liz: miros de cafea
liz: si asternut hibernat de peste noapte si totusi proaspat
liz: zi in care se pot petrece atatea, numai pentru tine ... nu
liz: pentru ca intampini ziua aia cu lene si o faci sa curga cum vrei tu
liz: cand ceilalti se grabesc catre intalniri
liz: tu abia iti tarasti talpile goale pe covorul din camera, pe linoleul din hol si pe mocheta proasta dar viu colorata din baie
liz: catre un dus fierbinte de sub care vei iesi
liz: si vei simti putina racoare dupa atata canicula

anyway : chemical brothers- where do i begin

miercuri, 15 septembrie 2010

reconstituire 1

Thursday, December 22, 2005

EA...

Credeam pana acum ca e doar un simbol si ca e aceeasi pentru toti, credeam ca e o entitate cu o forta extraordinara asupra noastra; alteori incepeam sa o compatimesc pentru misiunea pe care o are si aproape ca as fi vrut sa o strang in brate si sa ii spun ca nu e singura si ca ii voi fi aproape si din cauza asta nu va mai trebui sa se imbrace in negru sau cel putin cand vom fi impreuna sa isi puna vesminte albe.

Credeam ca doar o singura data o voi intalni, la capat de drum si ca ne vom lua de mana si ma voi lasa purtata de pasii ei catre nesfarsit; credeam ca pana in momentul respectiv viata imi apartine si ca scurgerea anilor nu sunt decat o cunoastere a vietii si acumularea unor experiente inedite.

Acum stiu ca EA traieste in mine, imi soarbe cu atata rabdare bucati din viata, o simt cum creste in mine precum un prunc in pantecele unei femei numai ca EA nu a ales sa creasca doar in pantecele meu si nici mie nu mi-ar placea sa o tin captiva intr-un spatiu atat de restrans, e atat de puternica incat are nevoie de intregul meu trup ca sa poata creaste si eu o simt cum imi curge prin vene, cum imi fura jumatate din aer si imi da cele mai sinistre vise, cele mai puternice sentimente, la care inima mea nu poate rezista sa le guste pana la ultima picatura.

Hmmmmm .... a venit in zorii unei zile de vara in visul meu, curios lucru pe care nu l-as fi banuit ... poarta ochii mei. A venit sa ma imbratiseze si sa ma zdrobeasca in stransoarea ei, era furioasa cu ochii larg deschisi gata sa soarba toata viata mea de pana acum, cu gura infometata de carnea mea, insetata de sangele meu, furioasa pe tot ce insemnase existenta mea si totusi a trecut mai departe ....

Cu siguranta ne vom intalni si alta data ... MOARTEA MEA!